Joi, pe 28 noiembrie, Rubik Hub lansează o nouă ediție a acceleratorului Rubik Scale to USA, dedicat startupurilor de tip pre-serie A care vor să se extindă pe piața din SUA. Cu această ocazie, Rubik Hub organizează de la ora 12:30, la sediul UiPath din București, un workshop gratuit despre protejarea proprietății intelectuale (IP) – o temă esențială pentru orice startup care își dorește să scaleze. Înscrierile la workshop se fac aici.
Susținut de Florina Firaru, Head of Intellectual Property la NNDKP, workshopul este de neratat pentru antreprenorii cu ambiții globale. Cu peste 17 ani de experiență în IP, Florina este recunoscută ca lider global în domeniu, fiind specializată în mărci, brevete și drepturi de design. De asemenea, este membră a Camerei Naționale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România.
Despre Rubik Scale to USA
Dacă ai construit deja un business solid, cu tehnologie inovatoare și clienți mulțumiți, atunci este momentul să faci treci la următorul nivel: să îți extinzi afacerea pe piața americană. Rubik Scale to USA este acceleratorul care îți oferă sprijinul necesar pentru a transforma acest vis în realitate.
Vei avea parte de noi conexiuni, resurse și know-how-ul pentru extinderea comercială în SUA. Programul este adaptat pentru a răspunde nevoilor specifice ale fiecărui startup prin sprijin personalizat și practic, oferit de fondatori și specialiști cu experiență directă în piața americană. Ediția din 2025 se va desfășura între aprilie-iunie.
Fondatorii selectați vor participa la un program intens de învățare timp de 12 săptămâni, perioadă în care vor fi implicați în grupuri de lucru interactive ce acoperă strategii de acces pe piață și aspecte legale specifice lansării în SUA, vor înțelege cultura locală de afaceri și mentalitatea de business, se vor confrunta cu realitățile și aspectele practice ale extinderii în State, oferite de fondatori care au reușit acest lucru, vor învăța cum să-și perfecționeze pitchul și vor aprofunda criteriile de evaluare ale investitorilor americani direct de la sursă.
La finalul programului, fondatorii au oportunitatea de a se întâlni față în față cu actori importanți din ecosistem, dar și cu mentori, potențiali parteneri și clienți în cadrul delegației de două săptămâni în New York și Silicon Valley, două dintre cele mai importante ecosisteme de business din lume. Astfel, vor putea parteneriate strategice și conexiuni directe pentru a le facilita succesul în SUA.
Programul se adresează companiilor de tip pre-serie A din Europa, cu o soluție scalabilă și inovatoare, care sunt incorporate sau în proces de incorporare în State și au venituri anuale între $500,000 – $1,000,000 sau venituri lunare între $30,000 – $80,000.
“Am obținut mult mai multă claritate despre cum să abordăm piața americană și am participat la o serie de evenimente extraordinare, cu public interesant. A fost o oportunitate grozavă de a ne promova startupul”, declara Radu Negulescu, co-fondator SESSIONS, anul acesta în Austin, la finalul Demo Day-ului organizat ca parte din program.
Ziua continuă cu un eveniment marca Rubik Hub
Workshopul se continuă cu lansarea oficială Rubik Scale to USA, un fireside chat și o sesiune de pitchuri ce marchează finalul cohortei șapte a acceleratorului Rubik Garage. Astfel, începând cu ora 14, participanții la workshop se pot alătura evenimentului Demo Day, unde au ocazia să:
- Se conecteze cu investitori, mentori și alți fondatori din comunitatea Rubik Hub
- Participe la o discuție despre colaborarea dintre startupuri, investitori și companii mari, unde invitați sunt: Valentin Filip (Managing Partner Fortech Investments), Ciprian Cazacu (CEO Easy Sales), un reprezentant UiPath, iar Oana Coșman (Editor la start-up.ro) va fi moderator
- Afle mai multe detalii despre acceleratorul care îi ajută să se extindă peste Ocean
- Se inspire din sesiunea de pitch ale startupurilor early-stage și să descopere soluțiile în cadrul Startup Alley
Solicită o invitație la Demo Day pentru a putea asculta pitchurile și pentru a lua parte la fireside chat aici.
Despre Rubik Hub
Rubik Hub, parte a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a sprijinit peste 300 de fondatori de startupuri în cadrul programelor oferite, cu ajutorul unei comunități de peste 250 de mentori, investitori și fondatori.