De la voluntar la Local Program Manager Innovation Labs în Cluj-Napoca: Programul care crește startup-uri, dar și oameni

Transilvania IT Cluster a organizat pentru al treilea an consecutiv Innovation Labs la Cluj-Napoca, un eveniment dedicat tinerilor antreprenori și pasionaților de tehnologie. De coordonarea locală a acestui proiect se ocupă Oana Durcău, un Project Manager pasionat și dedicat, care a avut un parcurs profesional impresionant, și care consideră că Innovation Labs a fost contextul ideal pentru dezvoltarea ei profesională.

De la voluntar la manager de proiect

În 2019, Oana, încă liceană, s-a înscris ca voluntar la Innovation Labs Cluj-Napoca. Deși a prezentat și un proiect la Idea Jam-ul organizat în acel an de Innovation Labs, nu a continuat cu dezvoltarea acestuia din cauza programului încărcat din clasa a XII-a. Așadar, a rămas ca voluntar, implicându-se în organizarea hackathonului. În 2021, Oanei i s-a propus rolul de Community Manager, pe care l-a acceptat cu entuziasm. Misiunea ei a fost destul de grea, fiind vorba despre acele ediții care s-au desfășurat online, astfel că totul a fost mai complicat de gestionat. Această provocare a fost însă un pas esențial în dezvoltarea ei, oferindu-i oportunitatea de a învăța să gestioneze situații complexe și să se adapteze rapid.

S-a făcut remarcată prin implicarea ei, astfel că s-a bucurat de încrederea managerului Transilvania IT, Bianca Muntean – iar atunci când organizația a preluat programul Innovation Labs, în 2022, Oana a devenit Project Manager, la doar 22 de ani. Acest rol a venit ca o recunoaștere a cunoștințelor acumulate și a devotamentului ei față de proiect. Faptul că este atât de tânără este un avantaj, crede ea, pentru că o ajută să se apropie mai ușor de echipe, care de obicei sunt formate din studenți sau chiar liceeni.

Oana consideră că Innovation Labs a fost contextul perfect pentru dezvoltarea sa profesională. Pe parcursul studenției, Oana a avut mai multe roluri, din punct de vedere profesional – Product Success Manager într-o companie de IT, fondator de startup, Program Manager într-un ONG – ceea ce i-a oferit o perspectivă unică asupra provocărilor și oportunităților din piață.

Colaborarea cu echipa Transilvania IT Cluster a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării Oanei. „Am învățat enorm de la Bianca și de la toți colegii mei de la cluster. Fiecare dintre ei mi-a oferit sprijin și cunoștințe care m-au ajutat să cresc profesional. Această colaborare mi-a permis să înțeleg mai bine ecosistemul local și să mă dezvolt într-un mediu stimulant și plin de oportunități”, mărturisește Oana.

Programul Innovation Labs formează competențe de creare de produs – un lucru foarte valoros mai ales în contextul actual, când outsourcing-ul nu mai este „pe val” în industria IT, nici în Cluj și nici în celelalte centre.

„Innovation Labs este foarte util, pentru că te învață exact cum să gândești dezvoltarea unui produs, de la idee până la utilizatorul final”, consideră Oana, care este Product Success Manager la Linnify, companie clujeană care este alumni și partener local al programului educațional.

Centre locale de leadership

Innovation Labs este un program extracurricular de pre-accelerare, creat pentru a ajuta studenții pasionați de tehnologie și antreprenoriat să își dezvolte ideile de produse și servicii, în cadrul unor echipe interdisciplinare. Programul se desfășoară în patru centre universitare din România: București, Cluj, Iași și Timișoara, și este deschis și echipelor de studenți din universități mai mici din toată țara. Studenții selectați pentru fiecare ediție au oportunitatea de a dezvolta și testa propriile idei din domeniul tehnologiei, beneficiind de mentorat din partea antreprenorilor locali din IT&C și de asistența profesorilor implicați în program.

Programul urmărește să construiască centre de leadership locale, formate din profesori, administratori ai facultăților, reprezentanți ai mediului de afaceri local și studenți, care să conducă și să susțină edițiile Innovation Labs. În fiecare centru universitar, se dorește replicarea unui format ce include evenimente dedicate cu participarea antreprenorilor locali, o competiție pentru studenți din care sunt selectate echipe și idei promițătoare, un program de mentorat și un eveniment de premiere a câștigătorilor finali.

Innovation Labs s-a potrivit perfect cu filosofia clusterului Transilvania IT, care promovează de peste 10 ani ideea de comunitate și inovare. Preluarea organizării la Cluj în 2022 a fost un pas firesc și benefic pentru ambele părți, contribuind la dezvoltarea ecosistemului local de startup-uri.

Transilvania IT Cluster reunește peste 180 de companii inovatoare, universități, instituții de cercetare, autorități locale și ONG-uri, având ca obiectiv principal stimularea colaborării, inovării și dezvoltării durabile a industriei IT atât în regiune, cât și în întreaga țară. Clusterul oferă o platformă dedicată networking-ului și schimbului de cunoștințe, facilitând în același timp stabilirea de parteneriate strategice și promovând dezvoltarea competențelor și afacerilor în domeniul IT.

Prin colaborarea strânsă cu echipa Transilvania IT Cluster și prin experiențele acumulate la Innovation Labs, Oana Durcău nu doar că a ajutat la creșterea startup-urilor, dar și-a construit o carieră solidă și plină de satisfacții, fiind recunoscătoare pentru toate oportunitățile și sprijinul pe care le-a primit.

Autor: Mădălina Neacșu, Specialist PR & Comunicare, Transilvania IT Cluster

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *