Tu cum votezi?

Trebuie să avem o discuție despre avatarurile noastre decizionale. Nu îmi place termenul de Persona, prefer să le numesc așa cum sunt: avataruri care iau decizii în locul nostru.

Mulți, poate, nu-și mai amintesc, dar inițial avatarurile au apărut pentru a alege produse: ce model să aibă cămașa, ce culoare să fie măsuța de cafea – fleacuri pentru care noi înșine eram mult prea ocupați.

Fiindcă toate lucrurile pe care le cumpăram erau personalizate, avatarurile au venit ca o soluție perfectă. Le configurai o dată cu preferințele tale și apoi nu-ți mai băteai capul să ,,customizezi” ceea ce te interesa și să filtrezi ceea ce nu. Adevărul este că devenise imposibil să înoți în oceanul de alegeri pe care ți-l oferea societatea noastră de consum.

Natural, a venit și următorul pas. Vă mai amintiți cât de complicat era înainte să propui o idee în cartierul tău? Mail-uri, telefoane la primărie, minim un an că să punem o băncuță în parcul de la colț. Acum, desigur, o astfel de decizie se ia instant, pentru că putem afla imediat părerea tuturor locatarilor.

A fost nevoie ca cineva să facă un prototip prin care a aplicat principiul avatarurilor pentru decizii concrete. Acesta a fost punctul de cotitură: brusc, puteam stabili un consens instantaneu, fără a fi nevoie de logistica unui vot efectiv.

Marii giganți tehnologici și-au dat seama că le scăpase un potențial imens, iar guvernele au înțeles, de asemenea, că nu trebuie să lase democrația să se întâmple pe la spatele lor. Trebuiau să adopte ei înșiși noul sistem.

Așadar, au integrat inițial avatarurile cu rol consultativ. Erau prezentate ca ,,agregatoare de opinie”.

Practic, oricând se vota o nouă propunere legislativă, se generau automat graficele de poziționare a populației și se calcula rata de aprobare. Chiar și fără niciun cadru în constituție, opinia publică devenise o presiune cuantificabilă.

Până aici, principiul are o matematică elegantă: în loc să alegem o dată la patru ani pe cineva să ne reprezinte, alegem nemijlocit, în timp real – ceva inimaginabil înainte. Însă, acesta este și punctul de la care totul a început să se întoarcă pe dos, fiindcă știm cu toții ce înseamnă acum să-ți configurezi avatarul…

Din comoditate transformăm identitatea într-un act de consum. În ziua de azi, în loc să am un avatar care să mă reprezinte, pot alege oricare dintre avatarurile preconfigurate. Există avatarurile etice, care calculează votul în funcție de principii morale; există și avatarurile istorice, care votează așa cum ar face-o Napoleon sau Martin Luther King (desigur, sunt și personalități excluse). Și, cum să nu, avem și avataruri pentru toate celebritățile, relevante sau nu.

Chiar dacă am avea doar avataruri etice, perfect logice și optime în judecata lor, tot ar fi o problemă. Este o hiperinflație ideologică. Da, avatarurile acestea au rulat toate scenariile în simulările lor și da, au găsit decizia cea mai bună. Dar până la urmă, votul nu ar trebui să ne reprezinte… pe noi? Așa, ,,ne-optimi” cum suntem? Altfel, obținem un scenariu ideal, dar paralel cu realitatea.

Votul trebuie să reprezinte ce este aici și acum. Nu o proiecție, fie ea a aspirațiilor noastre. Din această cauză, prefer să votez personal. Chiar și lucrurile mărunte – în special lucrurile mărunte…

Puteți vizita de asemenea siteul lui Vlad Tudor la acest link: http://www.sapio.ro