București, 22 octombrie 2026 – un grup restrâns de fondatori de startup-uri de tehnologie din România va ajunge la Londra și în Birmingham, în perioada 8-15 noiembrie, pentru a explora piața britanică, a întâlni potențiali clienți și parteneri și a identifica noi direcții de colaborare.
Timp de o săptămână, fondatorii vor avea acces la întâlniri cu potențiali clienți și parteneri, sesiuni de lucru și contexte de colaborare cu oameni care au experiență în construirea și dezvoltarea companiilor. Unul dintre momentele cheie va avea loc joi, 12 noiembrie, la Consulatul General al României din Birmingham, unde fondatorii se vor întâlni cu reprezentanți ai unor companii pentru a explora oportunități de colaborare și dezvoltare a afacerilor.
DELTA Bootcamp este o inițiativă a Launch Romania. Launch Romania este o inițiativă a How to Web, în parteneriat cu BCR și cu sprijinul BCR Seed Starter.

“DELTA Bootcamp este programul prin care putem contribui cel mai bine la progresul real al fondatorilor români excepționali. Pe parcursul anului, ne implicăm direct în echipele și businessurile lor, acționând ca membri temporari ai acestora și aducându-le mai aproape potențiali clienți, colegi, investitori și orice alte resurse care le pot accelera creșterea. La această ediție DELTA Bootcamp, a doua de anul acesta, mergem alături de fondatori în Londra, în căutare de clienți.”
– Alexandru Agatinei, CEO How to Web
Dincolo de networking, miza este să apară oportunități concrete de business. DELTA Bootcamp creează contexte în care fondatorii pot discuta direct cu potențiali cumpărători, pot valida nevoile pieței și pot explora colaborări pentru proiecte pilot și implementarea soluțiilor dezvoltate de startup-urile lor.
„Inițiative precum DELTA Bootcamp contribuie la dezvoltarea ecosistemului de startup-uri prin experiențe practice, acces la oameni relevanți și oportunități de învățare. Prin BCR Seed Starter, susținem fondatorii în construirea unor afaceri mai solide și în dezvoltarea unor conexiuni valoroase în ecosistemul antreprenorial.”-
Adrian Rosoaga, CIF BCR Seed Starter

Programul include sesiuni de lucru și întâlniri 1:1 cu Matt Lerner, fondatorul SYSTM și autorul Growth Levers, Zoltan Vardy, B2B Sales Strategist și autorul The Launch Code, și mulți alții, care vor împărtăși din experiența lor în growth, vânzări și investiții.
Totodată, pe 10 noiembrie, How to Web, în colaborare cu RISE Hub și Belgrave One, organizează o întâlnire cu diaspora românească de startup-uri, pentru a conecta fondatorii cu românii activi în ecosistemul tech britanic.
Aplicațiile pentru DELTA Bootcamp Winter Edition sunt deschise până la 23 octombrie 2026.
Mai multe detalii și formularul de aplicare sunt disponibile pe deltabootcamp.launch.ro.
Despre DELTA Bootcamp
DELTA Bootcamp este o inițiativă Launch Romania dedicată fondatorilor de startup-uri de tehnologie care vor să își dezvolte afacerile, să își extindă rețelele și să acceseze noi oportunități de business. DELTA Bootcamp Winter Edition continuă inițiativa Launch Romania de a sprijini fondatorii români să construiască afaceri cu ambiții internaționale.
Despre Launch Romania
Launch Romania este o inițiativă How to Web powered by BCR, care sprijină fondatorii de startup-uri din România în dezvoltarea afacerilor și în atingerea obiectivelor lor de creștere.
Contact:
Roxana Padurean
0753 562 233


