Cum arată drumul de la un job la 19 ani până la echipa care a dus UiPath de la 1 milion la 1 miliard de dolari? Și ce înseamnă, de fapt, să construiești vânzări, strategie și valoare într-un startup care joacă global?
Gabriel Pană este unul dintre oamenii care au contribuit la una dintre cele mai mari povești de succes din tech-ul românesc, UiPath. A intrat în companie când era o echipă mică, de aproximativ 30 de oameni, și a trăit din interior anii de hypergrowth care au dus compania de la milioane la miliarde. Astăzi, după experiențe în vânzări, investiții și strategie, lucrează la extinderea internațională a Pentest-Tools.com, una dintre companiile românești promițătoare din zona de cybersecurity.
În acest interviu vorbim despre ce nu se vede în spatele succesului: muncă dusă la extrem, sute de zboruri, nopți târzii, dar și lecții grele despre sales, scalare, poziționare și leadership. Vorbim și despre România, despre de ce avem capital uman foarte bun, dar încă gândim prea mic, și despre ce ar trebui să schimbe fondatorii români dacă vor să joace serios pe piețele externe.
💡 Ce afli din acest interviu:
- Cum a început Gabriel Pană în vânzări la doar 19 ani;
- Ce s-a întâmplat, de fapt, în spatele creșterii explozive UiPath;
- De ce sales-ul adevărat nu se face doar prin telefon, ci înțelegând clientul din teren;
- Cum arată munca reală din spatele unui unicorn tech;
- De ce România are potențial uriaș, dar nu ar trebui să construiască doar pentru piața locală;
- Ce lipsește ecosistemului românesc: educația antreprenorială de la vârste mici;
- De ce Gabriel a ales să meargă la Stanford pentru a pune structură pe lecțiile învățate în hypergrowth;
- Ce înseamnă, în fond, să aduci valoare oamenilor prin produs, sales și tehnologie.
Un interviu pentru fondatori, oameni din sales, startup builders, investitori și pentru toți cei care vor să înțeleagă cum se construiesc companii mari din România pentru lumea mare.